Aurel Lazăr s-a născut în Oradea, la 5/17 august 1872. Tatăl său Teodor se trăgea dintr-o familie de preoţi din Chiraleu, aşezare situată în nordul Bihorului, în apropiere de orăşelul Marghita. Mama lui Aurel Lazăr, Iulia, descindea, de asemenea, dintr-o famile de preoţi, fiind fiica protopopului Ioan Papp din Ineu (Arad), fost deputat în Dieta de la Budapesta.
Studiile şi le-a făcut în Oradea şi Budapesta. Cele gimnaziale şi liceale, pe care le termină în vara anului 1890, le-a urmat la Liceul Premonstratens. În toamna aceluiaşi an, Aurel Lazăr s-a înscris la Academia Regală de Drept din Oradea, unde va urma primii trei ani de studiu, beneficiind de o bursă din partea Fundaţiei Elena, Birta, Ghiba, a Episcopiei Ortodoxe din Arad, şi de o alta din partea Fundaţiei Gojdu. În anul IV, s-a transferat la Facultatea de Drept din Budapesta, unde îşi termină studiile juridice. A obţinut titlul de “doctor iuris” în ianuarie 1896, iar la 30 iunie 1897 şi-a susţinutexamenul de intrare în avocatură la Tabla Regală din Budapesta.
Revenit în Oradea, Aurel Lazăr îşi deschide birou avocaţial propriu şi se
căsătoreşte cu Valeria Fejer, fiică a unui avocat şi proprietar din Ineu. Mama Valeriei, Silvia, născută Popovici, era soră cu Aurelia Vulcan, soţia lui Iosif Vulcan, şi cu Elena Veliciu, soţia lui Mihai Veliciu. Prin intermediul soţiei sale, Aurel Lazăr intra astfel în familia unor mari luptători naţionalişti de talia lui Iosif Vulcan, redactorul revistei Familia, şi a lui Mihai Veliciu, cunoscutul fruntaş memorandist .
Făcându-şi apariţia pe scena politică a timpului în anii de apogeu ai mişcării memorandiste (1894), existenţa lui Aurel Lazăr a traversat, până la moartea sa prematură în 1930, două perioade distincte. Sunt etapele prin care a trecut însăşi istoria românilor transilvăneni de la 1894 la 1918, când a luptat pentru drepturi şi libertăţi în cadrul Imperiului austro-ungar şi cea a întregii ţări (1918-1930), etapa consolidării tânărului stat
naţional unitar român, pe care l-a servit cu credinţă şi speranţa în mai bine.
În anul 1901, la numai 29 de ani, devine membru al ComitetuluiExecutiv al Partidului Naţional Român, întărind aripa activistă a acestuia, afirmându-se prin gândirea nouă şi perspicacitatea politică. Formaţia lui politică se încheagă şi se desăvârşeşte în condiţiile creşterii accentuate a rolului Partidului Naţional Român în viaţa politică a statului austro-ungar şi, mai ales, în condiţiile apariţiei, la începutul sec. al XX-lea, a năzuinţelor de libertate şi unitate naţională a popoarelor subjugate. Prestigiul său de militant pentru drepturile românilor ardeleni a crescut după conferinţele publice de la Oradea din anul 1914, organizate pentru dezbaterea problemei naţionale, Aurel Lazăr fiind invitat, alături de Vasile Goldiş, să susţină punctul de vedere românesc. Discursul rostit cu acest prilej, ,,Chestiunea de naţionalitate”, a scos în evidenţă profundele sale cunoştinţe privind trecutul mişcării naţionale, intransigenţa în apărarea intereselor româneşti. Intuind conjunctura favorabilă, a fost unul din iniţiatorii şi organizatorul memorabilei Conferinţe a Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român de la Oradea, din 12 octombrie 1918, care s-a ţinut în locuinţa sa. A pregătit şi prezentat Conferinţei un proiect de Declaraţie, din care se regăsesc pasaje în textul final, aranjat de Vasile Goldiş. Declaraţia adoptată cu prilejul Conferinţei de la Oradea, citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul maghiar, proclama independenţa naţiunii române din Ardeal. Aurel Lazăr devine membru în Biroul restrâns al Comitetului Executiv ales la Oradea, iar câteva zile mai târziu s-a numărat între cei şase delegaţi ai Partidului Naţional Român care, împreună cu alţi şase social-democraţi români, au format Consiliul Naţional Român Central de la Arad. Aurel Lazăr a fost unul din făuritorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, unul din ,,părinţii” patriei noi. După fuziunea din 1926 dintre Partidul Naţional şi Partidul Ţărănesc, Aurel Lazăr a condus organizaţia naţional-ţărănistă din Bihor.
A refuzat şi oferta lui Iuliu Maniu de a conduce unul din Directoratele regionale, mulţumindu-se cu funcţia de primar al municipiului Oradea.Aurel Lazăr a fost un foarte bun avocat, cu mare trecere în părţile Provinciei Crișana. Până la Unire, şi-a pus profesia în slujba mişcării naţionale. Omul politic a fost permanent dublat de avocatul care i-a apărat pe intelectualii şi ţăranii români din Bihor, Arad, Sălaj ori Satu-Mare, cărora autorităţile maghiare le-au intentat procese politice.
Aurel Lazăr a propus o reformă, care a vizat adaptarea sistemului juridic din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş la noile realităţi politice de după Unire. Conţinutul ei s-a concretizat în preluarea, în numele Statului român, a instanţelor judecătoreşti, iar legat de aceasta, depunerea jurământului de credinţă faţă de noul stat de către magistraţi, judecători, avocaţi, notari, funcţionari. Munca de organizare şi uniformizare a justiţiei româneşti a fost continuată de Aurel Lazăr în cadrul Uniunii Avocaţilor din România, al cărei vice-preşedinte a fost încă de la înfiinţarea acesteia, în 1923. Pe marginea multora dintre proiectele de lege care priveau justiţia, Aurel Lazăr şi-a făcut auzit glasul în forul suprem legislativ al ţării (Parlamentul), exprimând nu numai un punct de vedere competent, dar şi unul autorizat. Una dintre problemele care l-a preocupat în mod special după Unirea, ce pune în evidenţă latura umană a personalităţii sale, a fost aceea a înfiinţării unei Case de pensii, ajutor şi împrumut pentru avocaţi.
Ca primar al municipiului Oradea. deși a fost în această funcție funcţie în anii crizei economice, a reuşit să aşeze pe principii noi, sănătoase, mentalitatea funcţionarilor administrativi şi gospodăria oraşului, în vederea asigurării unei vieţi cilivizate locuitorilor săi.S-a străduit să înfiinţeze în Oradea o Bursă de mărfuri pentru întreaga zonă şi un Târg de mostre permanent, care să facă din Oradea ,,un Leipzig al României”. Aurel Lazăr s-a remarcat printr-o putere de muncă deosebită, făcând lucruri bune pentru oraș și locuitorii acestuia.
Aurel Lazăr a primit misiunea de a prelua administraţia şi justiţia judeţului Bihor, deşi în mod obişnuit Consiliul Dirigent a încredinţat această
sarcină noilor prefecţi pe care-i numise în primăvara anului 1919. Deoarece situaţia din Bihor era mai complexă şi mai delicată, datorită, în primul rând, existenţei unei numeroase populaţii maghiare, îndeosebi în Oradea, în mâinile căreia se aflau şi funcţiile-cheie din administraţie şi justiţie, Consiliul Dirigent încredinţează această sarcină lui Aurel Lazăr. Preocuparea pentru teatrul românesc, va rămâne o constantă a activităţii lui Aurel Lazăr. După Unire devine unul din fondatorii Teatrului de Vest din Oradea, fiind, în anii 1928-1930, principalul său susţinător material.
Aurel Lazăr s-a stins din viaţă la 18 noiembrie 1930, la vârsta de 58 de ani. Trista veste a morţii sale a umplut de durere sufletele tuturor românilor bihoreni. La catafalcul său, depus în Catedrala Ortodoxă Română, s-a perindat un număr impresionant de cetăţeni ai oraşului, pentru a-i aduce ultimul omagiu.
provinciacrisana 