Palatul Episcopiei Ortodoxe Oradea:

Începuturile istorice ale Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, se pierd în negura vremurilor. Pe meleagurile Provinciei Crișana, creştinismul a pătruns de tânăr, iar acest spaţiu aureolat de pronia divină s-a aflat dintru început sub jurisdicţia unor horepiscopi veniţi din centrele bisericeşti sud-dunărene.
Primele mărturii documentare despre existenţa unui episcop şi a unei „organizări” bisericeşti în Provincia Crișana, sunt relatările cronicarului Anonymus, notarul regelui Bela.
Din descrierile sale deducem faptul că în secolele IX-X, în cetatea Bihariei, unde îşi avea reşedinţa voievodatul lui Menumorut, exista şi o organizare bisericească de sorginte bizantină, care însă, începând cu secolul al XI-lea, odată cu cucerirea cetăţii Bihariei de către unguri, este desfiinţată şi înlocuită cu o episcopie latină. Cel dintâi episcop ortodox cunoscut cu numele este pomenit în documentele vremii în contextul politico-social creat în urma desfiinţării paşalâcului turcesc de la Oradea de către trupele habsburgice (1692), când se pomeneşte despre faptul că în Oradea, reprezentanţii coroanei habsburgice nu au aflat nici un episcop catolic, ci doar unul „schismatic” (ortodox). Este vorba despre episcopul Efrem Baninin, care îşi avea reşedinţa la Oradea-Velenţa, acolo unde se afla şi o biserică ortodoxă, de altfel, străvechea catedrală episcopală, până în anul 1920, care există şi azi. Diploma leopoldină din 4 martie 1695 confirma, între alţi şapte episcopi, şi pe episcopul Efrem al Oradiei.
Următorul episcop ortodox amintit în documente este Petru Hristofor, care a venit la Oradea în anul 1708 cu scrisori de recomandare din partea episcopului Antim Ivireanul. În perioada 1708-1712, acesta a desfăşurat o activitate de decalvinizare şi decatolicizare a parohiilor din zona Beiuşului care au avut de suferit cel mai mult de pe urma campaniilor prozelitiste.
Clădirea Palatul Episcopiei Ortodoxe din Oradea a fost concepută și realizată de către renumitul arhitect Rimanóczy Kálmán junior, cu destinația de locuință familială. Edificiul, construit în anul 1905, face parte din noul val de clădiri construite la începutul secolului XX. Elementele de pe fațada palatului sunt de inspirație venețiană. Alternanța între cărămidă și tencuială și ferestrele în trei arcade de la etaj sunt reprezentative, în acest sens. Cornișa este formată în ogivă, ceea ce este caracteristic pentru goticul timpuriu. Cele trei axe centrale au pe lateral, la etaj, bovindouri specifice stilului secession, fapt care creează o anumită alternanță în ritmicitatea fațadei. Balustrada de la etaj este împodobită cu statuete de piatră.
În anul 1921, clădirea a fost cumpărată de biserica ortodoxă. La etajul I, a fost amenajată o capelă.
În perioada interbelică în această clădire și-a avut sediul, pentru o perioadă scurtă, Academia Teologică Ortodoxă. De asemenea, din 1925, la subsolul construcției funcționa o tipografie, care a permis înființarea unei edituri.În anul 1971, clădirea a fost renovată, geamurile capelei au fost schimbate cu vitralii, picturile au fost refăcute, iar ceea ce a rămas din vechiul palat – sobe și ornamente murale – au fost restaurate de specialiști. Lângă capelă este amenajat un muzeu, unde sunt expuse obiecte de cult, cărți vechi, manuscrise, argintării, argintării aurite, icoane pe sticlă, picturi etc. Clădirea este monument istoric, de categoria B.